New York Times: Cea mai „fierbinte” mașină din Europa este Dacia

New York Times: Cea mai fierbinte mașină din Europa este Dacia
Publicat: 18/12/2013, 11:37
Actualizat: 31/01/2019, 22:45

Cea mai „fierbinte” mașină din Europa este Dacia, scrie NewYork Times (NYT), iar analiștii citați de publicație spun că marca românească are monopol pe piața europeană a automobilelor low-cost, poziție asigurată pentru următorii 3-5 ani având în vedere că rivalii Renault nu știu cum să reacționeze.

Oferind automobile care „își fac treaba” la prețuri mici, de la 7.700 euro cu tot cu taxe, Dacia și-a făcut loc într-o Europă afectată de incertitudini eonomice și șomaj ridicat, notează New York Times, care face referire la datele privind înmatriculările de autoturisme noi din Uniunea Europeană din primele 11 luni ale acestui an, publicate marți de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile.

Vânzările Dacia în UE au crescut cu 21,1% în primele 11 luni din 2013 față de aceeași perioadă a anului trecut, la 260.500 de unități. Singurele mărci care se apropie de acest ritm de creștere sunt Mazda și Jaguar, care au avansat cu 15,6% fiecare, însă cu un volum al vânzărilor mult mai mic, de 130.300 automobile în cazul mărcii japoneze, respectiv 24.600 pentru autoturismul britanic.

Cota de piață a mărcii românești în UE a crescut la 2,4% în acest an, față de 1,9% în primele 11 luni din 2012.

Astfel, Dacia ar putea fi „mașina potrivită la momentul potrivit” în Europa, având în vedere situația economică de pe continent, scrie NYT.

Analistul Jens Schattner de la biroul din Frankfurt al băncii de investiții Macquarie spune că o Dacie ar fi „groaznică” pentru cineva obișnuit să conducă un Mercedes sau un BMW, dar reprezintă o soluție de încredere pentru clienții care caută strictul necesar.

„Dar dacă ai nevoie să ajungi din punctul A în punctul B, (Dacia, n.r.) oferă o tehnologie simplă, pe care te poți baza, și primești trei ani de garanție. Este tot ceea ce ai nevoie”, a afirmat el.

În continuare, Schattner notează că Dacia are poziție de monopol pe piața automobilelor entry-level (cu funcții de bază) din Europa, poziție pe care o va ocupa pentru cel puțin următorii 3-5 ani, deoarece rivalii companiei nu au decis încă cum să reacționeze.

Succesul Dacia în Europa reflectă bifurcarea industriei auto în contextul crizei. Mărcile ieftine și cele de lux înregistrează creșteri, în timp ce zona de mijloc a pieței stagnează. La Renault, Dacia a contribuit la îmbunătățirea profitabilității, în timp ce concurenții grupului au probleme.

„Oricine poate spune că am profitat de criză. Dar a avut loc o schimbare a trendurilor de cumpărare în Europa. Acum, clienții nu mai vor să cheltuiască atât de mulți bani pe o mașină”, a declarat pentru New York Times Arnaud Deboeuf, director executiv Renault responsabil pentru segmentul entry-level la nivel global.

Vânzările auto din UE sunt la minimul ultimilor 20 de ani, însă au apărut semne modeste de revenire. Înmatriculările de autoturisme noi au urcat ușor în septembrie, octombrie și noiembrie, după patru ani de scădere continuă, afișând un declin de 2,7% pentru primele 11 luni ale anului față de aceeași perioadă din 2012, potrivit datelor ACEA.

Deboeuf spune că Renault a acumulat experiență de valoare prin dezvoltarea unui autoturism low-cost „de la zero”.

„Nu poți oferi o mașină la un preț agresiv dacă nu faci presiuni asupra inginerilor, departamentului de vânzări și marketing, să controlezi și să reduci costurile”, a explicat executivul grupului francez.

Dacia investește sume mici în marketing, iar costurile de distribuție sunt relativ mici deoarece automobilele sunt vândute prin rețeaua de dealeri Renault. De asemenea, marca românească nu vine cu discounturi, noteză NYT.

Totodată, forța de muncă ieftină din România contribuie la competitivitatea mărcii, însă Renault a avertizat în acest an că ar putea transfera o parte din producție în Maroc dacă angajații de la Pitești nu își temperează pretențiile salariale, scrie publicația americană.

Analistul Carlos da Silva de la IHS Automotive afirmă că „motivul cheie” al succesului Dacia în Europa de Vest este faptul că a creat o nouă categorie de consumatori, respectiv clienții care în trecut ar fi optat pentru o mașină second-hand cu o vechime de 5 ani, dar preferă acum un automobil nou la un același preț.

El notează că Renault a avut grijă să separe cele două mărci ale grupului pe piața Europeană, deoarece imaginea Dacia nu este atât de prestigioasă ca marca franceză. Cu toate acestea, există pericolul ca Dacia să „canibalizeze” modelele mai iefine marca Renault, afectând astfel marjele de profit, explică da Silva.

Platforma pe care au fost construite modelele Dacia din Europa a fost preluată de Renault și pe piețe mari din afara continentului, inclusiv India și Brazilia, unde automobilele sunt vândute sub marca franceză. Astfel, grupul francez a înregistrat anul trecut pentru prima dată vânzări mai mari în afara Europei decât pe continent. Următoarea țintă a platformei entry-level este piața din Indonezia, iar în acest moment nu există planuri pentru Statele Unite și China, a mai afirmat Deboeuf, citat de New York Times.

Jens Schattner de la Macquarie estimează că marja de profit a Renault în zona low-cost este de aproximativ 8% la nivel mondial, nivel apropiat de câștigurile producătorilor germani de automobile premium, precum Mercedes Benz sau BMW.

Rivalii Renault sunt atenți la evoluția Dacia. Șefii gigantului Volkswagen, cel mai mare producător auto din Europa, au afirmat anterior că există planuri pentru o gamă de modele low-cost undeva în următorul an, cu condiția ca o astfel de platformă să fie în același timp profitabilă și să corespundă standardelor grupului.

În primele 11 luni ale anului, unu din patru automobile vândute în Europa au fost produse de Volkswagen. Cu o cotă de piață de 25%, în urcare ușoară față de 24,8% în ianuarie-noiembrie anul trecut, Volkswagen a livrat 2,731 milioane de autoturisme, în scădere cu 2,1% de la 2,79 milioane unități.

În același timp, vânzările Renault în UE au urcat cu 2,4%, de la 955.900 la 979.200 mașini, deși marca franceză a consemnat un declin de 3%. Livrările Peugeot, rivalul francez al Renault, au coborât cu 9,6% de la începutul acestui an, la 1,213 milioane unități.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...